Treceți la conținutul principal

Marian Vanghelie, dezvăluiri din culisele PSD dacă Victor Ponta ar fi ajuns preşedintele României. Cine ar fi fost premier şi cine ar fi condus SRI


Marian Vanghelie susţine că fostul deputat Sebastian Ghiţă îşi dorea să ajungă premier, precizând că Victor Ponta l-ar fi numit în funcţie în defavoarea lui George Maior, intenţionând ca la şefia SRI să îl numească pe Gabriel Oprea, dacă Ponta ar fi ajuns preşedinte.



„Am avut o discuţie când Ponta ajunsese mai sus şi credea că ajunge preşedintele României. Ponta a crezut că ajunge preşedintele şi preia tot mecanismul, rămâne cu Maior şi cu Oprea. (...) Era intenţia să îl pună pe Oprea şef la SRI dacă ajungea preşedinte Ponta. Nici Ghiţă nu stătea cuminte şi voia şi premier şi preşedinte de partid. Ghiţă nu era din filmul cum îl vedeam noi pe Ghiţă. (...) Ghiţă era la bătaie cu Maior. Eu cred că Ponta îl punea pe Ghiţă prim ministru şi nu pe Maior. Domnul Ponta îl ştia pe Maior, ştia că are anumite disfuncţionalităţi. Le-am mai spus: de la 8-9-10 dimineaţa era într-o atmosferă încinsă. Gusta câte un whisky de la 8-9 dimineaţa. Pe la 10-11 era o problemă. Ponta ştia disfuncţionalităţile respective”, a declarat fostul edil Marian Vanghelie, la Antena3.


Urmareste stirile pe Facebook

Sursa: mediafax.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Codruţa Kovesi, audiată de Secţia pentru Procurori a CSM, după ce inspectorii au constatat mai multe abateri disciplinare

Procurorul şef al DNA va fi audiat pe 21 martie de Secţia pentru Procurori a CSM, ca urmare a unei sesizări formulate de Inspecţia Judiciară. Inspectorii au constatat că ar fi săvârşit mai multe abateri disciplinare. Şi adjunctul DNA, Marius Iacob, va fi audiat. Foto: Alexandru Dobre/Mediafax Una dintre abaterile disciplinare ale procurorului şef al DNA se referă la înregistrările apărute în spaţiul public, din timpul unei şedinţe de lucru, pe data de 18 iunie 2017. "Procurorul şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilităţii instituţiei, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare „cu miniştri”, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii Constituţionale, inducând ideea în cadrul opiniei pub

Executivul va decide dacă bugetarii îşi vor primi salariile mai devreme

Guvernul ar urma să discute în şedinţa de joi o Ordonanţă de Urgenţă care vizează mai multe modificări ale Codului fiscal, printre care posibilitatea ca firmele să opteze pentru impozitul pe profit sau cifra de afaceri dacă se încadrează sub plafonul de un milion de euro. Tot în şedinţa de joi a Cabinetului Dăncilă, ar urma să fie discutată posibilitatea ca salariile bugetarilor să fie plătite înaintea vacanţei de Paşte. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a explicat, miercuri, că una dintre principalele modificări este impunerea unui plafon de un milion de euro sub care firmele pot să opteze în a fi impozitate pe cifra de afaceri sau pe impozitul pe profit, cu condiţia să aibă doi angajaţi şi capital social de minimum 45.000 de lei.  O altă propunere vizează rambursarea taxei de mediu doar pe baza unei cereri care să conţină codul numeric personal. "O altă modificare este aceea de a simplifica atunci când se solicită rambursarea taxelor de mediu. Astăzi, oamenii depun

Viorica Dăncilă: ”Nu am avut absolut nicio discuţie despre remaniere. Infirm această știre”

Aflată într-o vizită în județul Dâmbovița, premierul Viorica Dăncilă a negat zvonurile despre o posibilă remaniere a Guvernului vehiculate sîptâmăna aceasta. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea “Această informaţie legată de remanierea guvernamentală este total neîntemeiată. Dar sigur că nu am avut absolut nicio discuţie legată de remanierea guvernamentala şi, aşa cum a fost specificat de către cei doi preşedinţi ai coaliţiei de guvernare, domnul Liviu Dragnea şi domnul Călin Popescu-Tăriceanu, o evaluare a miniştrilor se va face în cadrul coaliţiei de guvernare. Nu a fost făcută nicio evaluare, nu putem vorbi despre o remaniere şi infirm această ştire ”, a declarat premierul Dăncilă, aflată într-o vizită în judeţul Dâmboviţa. Sursa:  Pro TV