Codruţa Kovesi, audiată de Secţia pentru Procurori a CSM, după ce inspectorii au constatat mai multe abateri disciplinare
Procurorul şef al DNA va fi audiat pe 21 martie de Secţia
pentru Procurori a CSM, ca urmare a unei sesizări formulate de Inspecţia
Judiciară. Inspectorii au constatat că ar fi săvârşit mai multe abateri
disciplinare. Şi adjunctul DNA, Marius Iacob, va fi audiat.
Foto: Alexandru Dobre/Mediafax
Una dintre abaterile disciplinare ale procurorului şef al
DNA se referă la înregistrările apărute în spaţiul public, din timpul unei
şedinţe de lucru, pe data de 18 iunie 2017.
"Procurorul şef al DNA s-a exprimat în sensul
combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilităţii instituţiei,
generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare „cu
miniştri”, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la
caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a
folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui
judecător al Curţii Constituţionale, inducând ideea în cadrul opiniei publice
că unul din criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea
dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a
persoanelor cercetate", spuneau inspectorii, într-un comunicat de presă,
în ianuarie.
Potrivit sursei citate, Kovesi a folosit "faţă de
colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu
standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a
genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu
legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a
legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor".
O altă încălcare a legii se referă la un e-mail trimis de
procurorul şef, în care, spun inspectorii, "a adoptat o atitudine nedemnă,
folosind la adresa procurorilor cuvinte si expresii cu un conţinut vădit
denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv „laşi”, „bârfitori”,
„infractori”, făcând cunoscut acestora faptul că „există deja un cerc de
suspecţi” ,cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă
şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat".
De asemenea, Inspecţia Judiciară susţinea că Laura Codruţa
Kovesi ar fi încălcat Regulamentul de ordine interioară al DNA, "care se
referă la atribuţiile procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi
prevede că acesta : „urmăreşte repartizarea cauzelor sau, după caz,
repartizează cauze în raport cu criterii obiective precum specializarea şi
pregătirea procurorului, volumul de activitate, complexitatea şi operativitatea
soluţionării cauzelor, conflictele de interese sau incompatibilităţile în
exercitarea funcţiei”, prin desemnarea în calitate de procuror de caz a unui
magistrat care se afla într-o vădită stare de incompatibilitate".
În ceea ce îl priveşte pe adjunctul DNA, procurorul Marius
Iacob, acesta ar fi săvârşit abaterea disciplinară prevăzută de articolul care
reglementează „nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul
sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru
abţinerea sa..” "constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală
fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia
de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65
alin.1 şi art. 66 Cod procedură penală".
Sursa: mediafax.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Va multumim pentru participarea la discutie!