Treceți la conținutul principal

Legile justiției, din nou modificate. PSD vrea să taie din puterile Președintelui României



Comisia specială pentru legile Justiţiei a Parlamentului, condusă de Florin Iordache, și-a reluat activitatea.
După ce vor modifica legile justiției, cei din comisia Iordache au de gând să rescrie și Codul Penal.

Foto: ProTV 
Comisia a început dezbaterile pe modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, după ce aceste proiecte au fost contestate la Curtea Constituţională.

Comisia pentru legile Justiţiei urmează să facă şi o serie de modificări la Codul penal şi Codul de procedură penală.


După ce au fost declarate, rând pe rând, parțial neconstituționale, cele 3 legi ale justiției sunt modificate din nou de acceeasi comisie, condusă de fostul ministru Florin Iordache.

Aleșii puterii profită de “recorectare” și vor să-l lase pe președintele României fără dreptul de a numi în funcție șefii de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit unui amendament depus, aceștia vor fi numiți de secția de judecători a CSM în condițiile în care, în legea actuală, șeful statului este cel care semnează deciziile de numire. Opoziția a cerut fără succes amânarea dezbaterilor și solicitarea unui punct de vedere al Comisiei de la Veneția.

Niciuna dintre cele 3 legi ale justiției, votate ”pe repede-înainte” de majoritate, nu a trecut de filtrul Curții Constituționale a României. Întoarse în Parlament, ar putea suferi din nou modificări majore. Aleșii PSD-ALDE își doresc să taie din puterile Președintelui.

Au depus un amendament, ca șefii Înaltei Curți să fie numiți de secția de judecători din CSM, iar președintele să fie exclus din procedură.

FORMA ACTUALĂ a LEGII pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor

Art. 53: „(1) Preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani și care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani.”

FORMA PROPUSĂ pentru modificare:

”Alineatul (1) al articolului 53 se modifică și va avea următorul cuprins: „(1) Preşedintele, vicepreşedinţii și președinții de Secție ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani și care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani.”

De altfel, puterea și opoziția s-au certat încă de la începutul ședinței. PNL a propus suspendarea discuțiilor și solicitarea punctului de vedere al comisiei de la Veneția.

Ioan Cupșa, deputat PNL: “Conducerea parlamentară să se adreseze comisiei de la Veneția pe aceste legi pe care vrem să le modificăm. Nu duce la o amânare decât de 3-4 săptămâni și apoi putem reveni la procesul care se află în curs”.

Florin Iordache: “Citiți atent deciziile CCR la 303. CCR ne spune nu sunt necesare lămuriri de la Comisia de la Veneția”.

Pentru că au majoritate în comisie, cei de la PSD- ALDE și-au impus punctul de vedere. Așa au făcut și în toamna anului trecut, când au adoptat legile ignorând criticile partenerilor externi, societății civile, ale magistraților și chiar ale președintelui României.

Și la acea dată au fost controverse, spre exemplu, în ceea ce privește înființarea unui organism de verificare și control al judecătorilor și procurorilor.

Printre altele, modul în care au fost dezbătute și adoptate cele 3 legi ale justiției l-a determinat pe vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans să vină la București și să aibă întâlniri cu liderii politici de la București.

Le-a cerut tuturor că România să nu facă pași înapoi și să nu afecteze independența justiției.

Urmareste-ne pe Facebook

Sursa: ProTV
 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Codruţa Kovesi, audiată de Secţia pentru Procurori a CSM, după ce inspectorii au constatat mai multe abateri disciplinare

Procurorul şef al DNA va fi audiat pe 21 martie de Secţia pentru Procurori a CSM, ca urmare a unei sesizări formulate de Inspecţia Judiciară. Inspectorii au constatat că ar fi săvârşit mai multe abateri disciplinare. Şi adjunctul DNA, Marius Iacob, va fi audiat. Foto: Alexandru Dobre/Mediafax Una dintre abaterile disciplinare ale procurorului şef al DNA se referă la înregistrările apărute în spaţiul public, din timpul unei şedinţe de lucru, pe data de 18 iunie 2017. "Procurorul şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilităţii instituţiei, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare „cu miniştri”, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii Constituţionale, inducând ideea în cadrul opiniei pub

Executivul va decide dacă bugetarii îşi vor primi salariile mai devreme

Guvernul ar urma să discute în şedinţa de joi o Ordonanţă de Urgenţă care vizează mai multe modificări ale Codului fiscal, printre care posibilitatea ca firmele să opteze pentru impozitul pe profit sau cifra de afaceri dacă se încadrează sub plafonul de un milion de euro. Tot în şedinţa de joi a Cabinetului Dăncilă, ar urma să fie discutată posibilitatea ca salariile bugetarilor să fie plătite înaintea vacanţei de Paşte. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a explicat, miercuri, că una dintre principalele modificări este impunerea unui plafon de un milion de euro sub care firmele pot să opteze în a fi impozitate pe cifra de afaceri sau pe impozitul pe profit, cu condiţia să aibă doi angajaţi şi capital social de minimum 45.000 de lei.  O altă propunere vizează rambursarea taxei de mediu doar pe baza unei cereri care să conţină codul numeric personal. "O altă modificare este aceea de a simplifica atunci când se solicită rambursarea taxelor de mediu. Astăzi, oamenii depun

Viorica Dăncilă: ”Nu am avut absolut nicio discuţie despre remaniere. Infirm această știre”

Aflată într-o vizită în județul Dâmbovița, premierul Viorica Dăncilă a negat zvonurile despre o posibilă remaniere a Guvernului vehiculate sîptâmăna aceasta. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea “Această informaţie legată de remanierea guvernamentală este total neîntemeiată. Dar sigur că nu am avut absolut nicio discuţie legată de remanierea guvernamentala şi, aşa cum a fost specificat de către cei doi preşedinţi ai coaliţiei de guvernare, domnul Liviu Dragnea şi domnul Călin Popescu-Tăriceanu, o evaluare a miniştrilor se va face în cadrul coaliţiei de guvernare. Nu a fost făcută nicio evaluare, nu putem vorbi despre o remaniere şi infirm această ştire ”, a declarat premierul Dăncilă, aflată într-o vizită în judeţul Dâmboviţa. Sursa:  Pro TV