Treceți la conținutul principal

Paragrafe pe care Toader nu le-a citit: Kovesi și-a creat imagine de erou pe baza lipsei de informare

Din cele 36 de pagini ale raportului privind activitatea conducerii DNA, ministrul Tudorel Toader a citit, „în sinteză”, aproape întreg documentul. Puține paragrafe au scăpat lecturii. Unul dintre paragrafele sărite se referă la modul în care Laura Codruța Kovesi „s-a folosit de buna-credință” a cetățenilor României și a reprezentanților forurilor internaționale.

Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Față de forma citită, raportul publicat la aproape 24 de ore de la declarația de presă de joi conține în plus, la capitolul Concluzii, următoarele paragrafe:
„Conduita procurorului șef al DNA a fost și este creatoarea unei crize fără precedent în istoria recentă a acestei țări, care a făcut din România, în mod fals, ținta unor îngrijorări, acte, fapte, declarații, reacții instituționale, la nivel național, european, internațional, cu efecte în plan economic și social.

Procurorul șef DNA s-a folosit de buna-credință a reprezentanților forurilor internaționale, a cetățenilor acestei țări, răspândind în spațiul public informații fără niciun suport real, legal, constituțional. Și-a crest o imagine de erou al luptei anticorupție pe acest fundament al bunei-credințe și al lipsei de informare.

Această situație nu poate continua întrucât vorbim, deja, de interesele naționale și protejarea acestora, iar orice autoritate publică ce o va tolera în continuare, (sic!) își va asuma acțiunile desfășurate în detrimentul interesului național.
Ca orice alt procuror, și procurorul șef trebuie să rămână în matca lui constituțională, să își exercite prerogativele funcției cu bună-credință, cunoscând și respectând legea, cunoscând și respectând Constituția.
(...) Toate elementele prezentate susțin cu prisosință că procurorul șef DNA, Laura Codruța Kovesi, prin toate faptele aici reținute, și-a exercitat și își exercită în mod discreționar funcția, deturnând activitatea de combatere a corupției și instituția DNA de la rolul său constituțional și legal”.

Urmareste stirile pe Facebook

Sursa: digi24.ro
 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Codruţa Kovesi, audiată de Secţia pentru Procurori a CSM, după ce inspectorii au constatat mai multe abateri disciplinare

Procurorul şef al DNA va fi audiat pe 21 martie de Secţia pentru Procurori a CSM, ca urmare a unei sesizări formulate de Inspecţia Judiciară. Inspectorii au constatat că ar fi săvârşit mai multe abateri disciplinare. Şi adjunctul DNA, Marius Iacob, va fi audiat. Foto: Alexandru Dobre/Mediafax Una dintre abaterile disciplinare ale procurorului şef al DNA se referă la înregistrările apărute în spaţiul public, din timpul unei şedinţe de lucru, pe data de 18 iunie 2017. "Procurorul şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilităţii instituţiei, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare „cu miniştri”, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii Constituţionale, inducând ideea în cadrul opiniei pub

Executivul va decide dacă bugetarii îşi vor primi salariile mai devreme

Guvernul ar urma să discute în şedinţa de joi o Ordonanţă de Urgenţă care vizează mai multe modificări ale Codului fiscal, printre care posibilitatea ca firmele să opteze pentru impozitul pe profit sau cifra de afaceri dacă se încadrează sub plafonul de un milion de euro. Tot în şedinţa de joi a Cabinetului Dăncilă, ar urma să fie discutată posibilitatea ca salariile bugetarilor să fie plătite înaintea vacanţei de Paşte. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a explicat, miercuri, că una dintre principalele modificări este impunerea unui plafon de un milion de euro sub care firmele pot să opteze în a fi impozitate pe cifra de afaceri sau pe impozitul pe profit, cu condiţia să aibă doi angajaţi şi capital social de minimum 45.000 de lei.  O altă propunere vizează rambursarea taxei de mediu doar pe baza unei cereri care să conţină codul numeric personal. "O altă modificare este aceea de a simplifica atunci când se solicită rambursarea taxelor de mediu. Astăzi, oamenii depun

Viorica Dăncilă: ”Nu am avut absolut nicio discuţie despre remaniere. Infirm această știre”

Aflată într-o vizită în județul Dâmbovița, premierul Viorica Dăncilă a negat zvonurile despre o posibilă remaniere a Guvernului vehiculate sîptâmăna aceasta. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea “Această informaţie legată de remanierea guvernamentală este total neîntemeiată. Dar sigur că nu am avut absolut nicio discuţie legată de remanierea guvernamentala şi, aşa cum a fost specificat de către cei doi preşedinţi ai coaliţiei de guvernare, domnul Liviu Dragnea şi domnul Călin Popescu-Tăriceanu, o evaluare a miniştrilor se va face în cadrul coaliţiei de guvernare. Nu a fost făcută nicio evaluare, nu putem vorbi despre o remaniere şi infirm această ştire ”, a declarat premierul Dăncilă, aflată într-o vizită în judeţul Dâmboviţa. Sursa:  Pro TV